lirik lagu stl (rou) - prima oară doare
[strofa 1: stl]
sunt orgolios, de multe ori sunt nervos
reușesc să mă controlez, dar cu ce folos?
că într~o zi o să izbucnesc, și~o să rănesc
nu înseamnă că te urăsc dacă nu te iubesc
voiam o viață dulce, mi se toarnă pe răni sare
sunt prea slab s~apreciez timpul cu tine care~i prea tare
de fapt doare, pierdeam timpul, am uitat de culcare
acu’ ceva vreme am realizat că prima oară doare
[refren: stl]
iubirea, prima oară doare
eșecul, prima oară doare
trădarea, prima oară doare
până te căleşti și ai lumea la picioare
[strofa 2: stl]
trebuie să te omor ca să pot să trăiesc, e care pe care
sunt confuz, pe care s~o mai aleg, asta vreau, oare?
tu mă joci pe degete, eu voiam doar o îmbrățișare
sunt zile în care simt că nu mai am ținte clare
sunt zile în care nu am inspirație, nu~mi vine
nu înțeleg de ce încă mai întrebi de mine
nu înțeleg de ce~mi imaginez viitorul cu persoane
mintea mea~i un iad, gândesc la rece, am frisoane
roagă~te ca sufletul tău pereche s~aibă un suflet
petrec nopți singur, lucrez să fiu complet
you drive me crazy chiar dacă n~ai permis
am zis că trec peste, știu c~am promis
[bridge: stl, stl & stradi]
deci asta o să fac, bag amintiri în sac
mă înec în gânduri, dați~mi un colac x2
mă mint zi de zi, că n~aș putea reuși
muzica asta~i un drog, i want to od x2
oh, baby
[strofa 3: stradi]
de~ai știi cât mă gândesc
dacă te găsesc, o să~mi amintesc
că ești singura care mi~a zâmbit
care m~a iubit și nu m~a rănit
fac tot ce pot și când nu mai pot
mă strofoc, chiar de mă sufoc
mă simt toxic când e vina mea
chiar de greșesc simți că e a ta
[refren: stl]
iubirea, prima oară doare
eșecul, prima oară doare
trădarea, prima oară doare
până te căleşti și ai lumea la picioare
[strofa 4: stradi]
să te urăsc, știi că nu pot
din cap să te scot, mi~ai aprins un foc
pentru țigară și ușor te~am remarcat
ești muza mea, știi că ți~am cântat
de când te~am văzut, sunt răscolit
nu mai fac nimic, mă simt zăpăcit
recunosc îmi doream întâlnirea
și mi~ai observat ușor vederea
din ochii tăi, ce mă amețesc
ce~i doresc și cât îi mai iubesc
știu că ochii mei păreau ca mințeau
ai tăi sclipeau și parcă m~amețeau
[bridge 2: stradi]
recunosc, îmi doream întâlnirea
și mi~ai observat ușor pierderea
în ochii tăi, ce mă amețesc
ce~i doresc și cât îi mai iubesc
știu că ochii mei (știu că ochii mei)
Lirik lagu lainnya:
- lirik lagu luis de freitas branco - la mort des artistes
- lirik lagu hunxho - in these jordans
- lirik lagu саша сазонов (sasha sazonov) - это (this)
- lirik lagu c.z.s.t. - chwila odprężenia
- lirik lagu rose gray - tectonic
- lirik lagu dtune_pl - aha mhm
- lirik lagu chandler cooper - so long
- lirik lagu data404 & arlekin 40 000 - jjsw for me
- lirik lagu ygrio - nervous
- lirik lagu silence (france) - kids in america