lirik lagu el nino - fly
[strofa 1: el nino]
trebuia să mă gândesc c~am să cresc într~o zi
trebuia să îmi doresc altceva, da’ ce nu știi
tu e că inima mea e mama și tata, soră~mea și fata
pe care am zis că o las, da’ știi că nu pot și mă iei după glas
știi că sunt fals când cer ultimul dans
când sunt în impas, la cine~mi fuge gândul
cine e zmeu și cine e vântul
și cânt în loc să alerg după bani
am ales să dau mâna cu o mână de fani
ultimul golan din cartier, fac rap
salut băieții din parcare când trec
revăd filmul, bere cu marfă, ce marfă e vere
să văd că nu~mi pasă, ce haine murdare
ce față de fraier, dar totuși sunt tare
pare c~a trecut o viață, fraților, când de fapt
sunt maxim 5 ani între noi ce ne despart
timp în care am umblat în toată țara
de~acasă las gargara, așteptam să revăd gara
craiova mo’ f~cker, reprezint pân~am să mor
prin muzică în 2013 pentru viitor
robot când m~apuc să scriu, nu mă pot opri
și în caz că nu știai, eu fac poezii
[refren x2: samurai]
e cineva acolo sus, care mă iubește
dar iar am căzut în păcat și mă pedepsește
duc mâna la buzunar apoi din nou la creștet
karma poa’ să mă sugă ~ pe românește
[strofa 2: samurai]
1~3 de la mare, ăsta~mi e destinu’
tomis nord, nu uita, așa începe filmu’
încă viu să le văd, să le spun
au trecut 9 ani deja, n~o să mă las acum
de~atunci multe s~au schimbat, unde~i alimentara
și nu văd niciun golan care păzește scara
fumez pe bancă țigara, nu mă ascund
nu mai am 13 ani, nu mai sunt sfânt
niciun fel de model și vecinii știu
intră~n casă, mamaie, că e târziu
și pustiu și întuneric și nesigur și~o să cadă blocu’
mașini cu muzică la maxim, ce o ard în focuri
mi~aduc aminte totul, tot ce~a contat, de fapt
prima pizdă, a doua, a treia, primul blunt
prima oară când am tras, faleză nord
în toaletă la bar sau când băgam în pod
iau un pix să m~omor când merg să mă piș
le combin cu alcool, tu să nu~ți faci griji
ți~aduci aminte, ciciș? eram golanul tău
erai prințesa mea, da’ tac~tu~mi voia rău
și toate astea m~au adus unde sunt azi
prima oară te rostogolești când cazi
da’ ia aminte la mine, cel mai important
e să fii sincer cu tine, așa sunt eu de fapt
[refren x2: samurai]
e cineva acolo sus, care mă iubește
dar iar am căzut în păcat și mă pedepsește
duc mâna la buzunar apoi din nou la creștet
karma poa’ să mă sugă ~ pe românește
Lirik lagu lainnya:
- lirik lagu call me alice - the tale of the sheep (miguel's odyssey)
- lirik lagu fuerza regida - ando bien pedo
- lirik lagu billie eilish - bad guy (topic remix)
- lirik lagu luana alves - romeu
- lirik lagu various artists - hity na klatki
- lirik lagu barto'cut12 - gouda'n'rapp
- lirik lagu dj zinc & charlotte haining - therapy
- lirik lagu morgenshtern - клип за 10 лямов
- lirik lagu heylu - i'll get by
- lirik lagu ytn mari - up da smoke