lirik lagu dhali - pierdut
[strofa 1]
sincer să fiu, știu exact de unde am plecat da’ nu știu unde am ajuns
încerc să fac aceeași pași pe care i~am făcut da’ sunt pe alt drum
n~am privit mai deloc în spate și doar acum văd că sunt pierdut
așa că m~am dus înapoi, înapoi da’ uite unde am ajuns
bine c~acuma sunt pe alt drum
bine că n~am făcut pactu’
că m~a căutat și dracu’
[?] că ești pierdut
da’ știu că~i o schemă
simt ochii pe mine chiar dacă~s în beznă
văd toate încercările astea ca pe~o temă
da’ acum am întâmpinat iar o problemă
îs pierdut
mă~ntreb mereu de ce când vreau să fiu exact cum vreau să fiu mi~e greu
mă~ntrеb mereu de cе mă simt ca un străin când vreau să fiu eu
de ce mă simt pierdut exact pe drumu’ pe care tre’ să merg
și~mi place să fiu înconjurat de oameni dacă sunt mereu bleg
aș vrea să fac ceva să~mi fie mai ușor
mă doare tare, simt că nu mai am control
iarăși sunt la suprafață, din nou
simt că tre’ să m~ascund
uneori nu pot să~mi țin inima închisă
aparent câteodată fac și câte~o criză
[?] mă face să simt câteodată, jesus
dă~mi o cruce și~un pistol
da’ eu am manifestat absolut tot ce se întâmplă în viața mea, de fapt
și asta ar însemna că tot eșecu’ din viața mea mă face vinovat
da~mi place să dau vina pe alții, mă uit în oglindă, mă simt cam ciudat
mi~e greu să fiu asumat da’ eu mă dau că sunt real
de~aia~mi merge totu’ prost
de~aia nu mai sunt ce~am fost
de~aia nici pe mine nu mă cunosc
de~aia am pierdut prea mulți
de~aia am lăsat prea mulți
de~aia a fost așa greu să m~adun
de~aia am făcut bine~n juru’ meu deși interioru’ meu într~una zicea să fac rău
că mă înec în fum da’ nu am pierdut chiar dacă sunt pierdut
[refren]
încă n~am pierdut chiar dacă~s pierdut (yeah)
încă n~am pierdut chiar dacă~s pier~ (yeah)
[strofa 2]
simt că mental health~ul meu are nevoie de ceva mai strong
când am fumat wid m~am simțit bine da’ după mi~a trecut
mi~am scris pe niște foi ce trebui’ să când da’ după le~am pierdut
a, mi~am amintit, am o piesă despre cum mi~am luat bullying la școală, e pe drum
pe drum sunt și eu de când eram mic, de când eram puști
da’ când am intrat în școală am intrat în iad, am intrat în cușcă
am încercat să scap, am încercat s~o duc, n~am putut mai mult
am crescut prin poveștile pe care le pun pe piese acum
[?] pe cine să ajut?
sper să fie ăsta și scopu’ meu acum, atfel nu știu ce fac eu pe pământ
n~am trecut prin atâtea ca să m~ascund
acum sunt bine, sunt bun
acum sunt tare, sunt true
las în spate numa’ fum
iară’ m~am p~rnit, iară’ sunt pe drum
n~am plecat de jos din sărăcie gravă da’ tot m~am târât prin noroi
nu mai las pe nimeni să mă calce~n picioare, acuma zbor eu peste voi
mi~am dorit prea mult să fac parte din întreg, acuma vreau să plec la război
că m~am pierdut într~un matrix, e~un matrix între noi
[refren]
încă n~am pierdut chiar dacă~s pierdut (yeah)
încă n~am pierdut chiar dacă~s pierdut
încă n~am pierdut (yeah)
chiar dacă~s pierdut
încă n~am pierdut
încă n~am pierdut
Lirik lagu lainnya:
- lirik lagu deseo2x - fanta
- lirik lagu don.tlo0k@me & reetkat - open sesame
- lirik lagu karli june - still make cowgirls
- lirik lagu ebony rhythm funk campaign - drugs ain't cool
- lirik lagu girlyteen - ring me up (jailbreak remix)
- lirik lagu mc magnus - oppe og nikker
- lirik lagu d₹₦k ฿a$is₮ - outro // goodbye
- lirik lagu fowella - ад (hell)
- lirik lagu linkin park - heavy is the crown (live)
- lirik lagu maya berović - laju kuje