lirik lagu cozma - lumea ta (454)
[refren]
s~ar putea să mă omor și nimeni nu o să mă plângă
mulți cred c~am viața bună, de fapt totul e în râpă
a mai trecut o zi, a mai trecut o săptămână
și plâng după ea [?]
aș face orice doar ca să te pot vedea
eu te~am vrut pe tine, tu ai vrut pe altcineva
nu trece nicio zi, fără să plâng după ea
chiar dac~ai reveni, nu mai este cum era
[strofa 1]
asta este lumea ta, iar eu doar trăiesc în ea
asta este lumea ta, iar eu doar trăiesc în ea
[?] a ieșit
acum cânt despre tine, atunci când [?]
aș vrеa să uit tot, doar să nu mai fiu rănit
[?] sper că~n trei ani am murit
și credеam că pot să am încredere
dar [?] nu scapă problemele
ia~mă de braț, îmi curge sângele
tot ce am avut apune, fix ca soarele
[strofa 2]
fato, mi~ai rupt inima în două
data viitoare am inimă pentru două
am mai zis~o pe o piesă, dar acum e altă fată
inspirație pentru mine, fac din durere o artă
se~mbracă bine da’ tot îmi poartă ranchiună
lăsat cu ochii~n soare, deși afară e lună
am prins~o cu minciuna, nu știe ce să mai spună
sunt așa de prost, credeam ca putem fi împreuna
[refren]
s~ar putea să mă omor și nimeni nu o să mă plângă
mulți cred c~am viața bună, de fapt totul e în râpă
a mai trecut o zi, a mai trecut o săptămână
și plâng după ea [?]
aș face orice doar ca să te pot vedea
eu te~am vrut pe tine, tu ai vrut pe altcineva
nu trece nicio zi, fără să plâng după ea
chiar dac~ai reveni, nu mai este cum era
Lirik lagu lainnya:
- lirik lagu sloanwall - unsheathe
- lirik lagu lovelyn - alive
- lirik lagu simeon lumgair - city gates
- lirik lagu yaboiblaze - cassidy banks pt2
- lirik lagu erigga - pot of stew
- lirik lagu dillon hitt - $pend it all
- lirik lagu hidra (esp) - cenizas
- lirik lagu eabidak - abayu
- lirik lagu gb9 - 바람이 불었으면 좋겠어 (i hope it’s breeze)
- lirik lagu yaboiblaze - jayla foxx